Dupa 17 ani de la operația și tratarea unui cancer pulmonar, mi-au apărut alte tumori la celălalt plămân și suprarenale. În România nu am găsit variante de tratament, dar mi-au apărut în cale acești oameni minunați de la American Medical Center,  oameni care s-au ocupat de mine, m-au dus la Hadassah, unde am fost tratat cu maxim profesionalism. Acum pot spune ca sunt bine (trăiesc, muncesc, iubesc), sunt un om normal. 

Le mulțumesc din suflet noilor mei prieteni de la American Medical Center!

Emil Balint, Septembrie 2018, imunoterapie
luminita-costea-testimonial-imunoterapie-amc

Numele meu este Costea Luminița, am aproape 17 ani, iar în urma cu 3 ani ani și jumatate, în urma unor investigații medicale la Institutul Clinic Fundeni am fost diagnosticată cu Lupus Eritematos Sistemic. Deși am început tratamentul și monitorizarea medicală periodică, starea mea de sănătate nu s-a îmbunătațit.

În urmă cu un an, am descoperit la Spitalul Muntenia din Pitești o echipă medicală formată din domnul Profesor Doctor Reuven Or, doamna doctor Toma Monica și domnișoara Cristea Roxana, reprezentatul clinicii medicale American Medical Center, în Romania, care mi-au redat speranța, încrederea ca voi fi bine, începând un tratament cu ajutorul căruia mă simt foarte bine și pot ține boala sub control.

Datorită implicării, bunătății și devotamentului lor, sunt foarte bine, le mulțumesc din suflet și le sunt recunoscătoare!

Luminița Costea, Iulie 2018, imunoterapie
beatrice-ionescu-testimonial-imunoterapie-amc

Vreau ca profesor Reuven Or să fie nemuritor!

Viaţa mea s-a schimbat în câteva ore când, într-o zi normală de vineri, cu program normal de serviciu, sală, masaj şi un plus de culoare pentru că m-am şi vopsit :). Stând cu prietena mea Madi şi cu soţul meu Bogdan la un pahar de vin am observat că nu-mi mai pot apropia mâna dreaptă de corp. După ce am alergat la oglindă am observat o altă umflatura şi sub claviculă si m-am hotărât să mă duc la culcare sperând că a doua zi viaţa mea îşi va reveni la normal. Din păcate nu a fost aşa, au urmat 3 săptămâni în care am alergat de la un doctor la altul (la cei mai buni din Bucureşti) care îşi dădeau pe rând cu părerea fără să mă asculte, fără să-mi ceară analizele. Într-un final mi-au făcut puncţie, au dat la analiză o parte dintr-un ganglion. La 2 zile după această intervenţie mi-a mai apărut o umflatură deasupra sanului drept.

Din fericire soţul meu (îţi mulţumesc frumos Bogdan) m-a anunţat că plecăm pentru second opinion în Israel. Am simţit o uşurare, am fost convinsă că acolo, mai aproape de Dumnezeu, coşmarul va lua sfârşit. L-am întâlnit iniţial pe doctorul Harry căruia îi mulţumesc pentru grija pe care ne-a purtat-o, mie şi soţului meu. Dânsul ne-a condus la profesor Reuven Or de la care în nici 2 minute am aflat că am cancer dar şi că mă face bine. 500 de pacienţi cu boala ta am tratat! mi-a spus pe un ton neutru, aşa cum vorbeşti numai atunci când spui adevărul. Am ştiut că o să mă facă bine! i-am sărit în braţe şi i-am mulţumit. Sper ca profesorul Reuven Or să fie nemuritor! din păcate suntem atât de mulţi şi neputincioşi în faţa bolii, noi chiar avem nevoie de el! Vreau să ştie că este cu mine în fiecare clipă, vreau să ştie că aşa cum îi mulţumesc bunului Dumnezeu, aşa îi mulţumesc şi lui, că dacă nu ar fost el nici ploaie nu aş fi simţit, nici fericirea revederii copilului în fiecare dimineaţa, nici tristeţe atunci când aud că s-a mai îmbolnăvit un cunoscut, în esenţă – bucuria că trăiesc! Vreau să o amintesc şi pe Liliane, cea care stătea alături de mine în timpul tratamentului, care mă încuraja şi îmi întindea şerveţelele zâmbind. Recunosc că am plans, dar nu pentru că mă simţeam rău, ci pentru că îmi era atât de milă de mine.

Toată echipa a fost alături de mine, m-au încurajat, m-au felicitat pentru reacţia bună la tratament. Nu am slăbit, nu mi-a căzut un fir de păr, nu mi-a fost rău, am mers zilnic la serviciu, viaţa mea şi-a continuat cursul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuie să vă mai împărtăşesc ceva, această boală m-a apropiat de Dumnezeu, mi-a prezentat oameni noi minunaţi care mi-au devenit prieteni pe viaţă, mi-a dat posibilitatea să ajut oameni bolnavi ca şi mine trimţându-i la Hadassah University Hospital să se trateze, mi-a dat darul de a-i încuraja pe cei bolnavi, m-a făcut să înţeleg ce e cu adevărat important pe această lume – IUBIREA ŞI SĂNĂTATEA. Iubesc viaţa, iubesc oamenii, iubesc că trăiesc şi vreau să simt această iubire mulţi ani de acum înainte. Am avut norocul să mă tratez în Israel şi le mulţumesc lui Dumnezeu şi profesorului Reuven Or pentru asta!

Ştiam că la o lună şi jumătate după terminarea tratamentului chimio trebuie să încep imunoterapia. Părea floare la ureche…, nu voiam să aflu amănunte voiam doar să ştiu care va fi rezultatul – că rămân în viaţă. Profesor Or mi-a spus că nu ştie pe ce perioadă se va întinde programul de imunoterapie, pentru că în funcţie de reacţia mea la tratament se va ajusta. Am stabilit să fac tratamentul în Romania pentru că nu voiam să stau departe de casă, de familie atâta timp. Am găsit şi o clinică privată care să mă ajute, adică să-mi administreze tratamentul conform indicaţiilor primite din Israel. Liliane a venit (mulţumesc frumos Liliane) special să-mi administreze prima doză şi să instruiască personalul medical de la clinica din Romania. A rămas timp de 2 zile aici, lucru care a fost de mare ajutor pentru noi, soţul meu a vorbit cu ea toată seara, din momentul în care au început reacţiile şi până am adormit, ea i-a spus ce să-mi facă şi l-a făcut să înţeleagă că e normal ce mi se întâmplă şi chiar foarte bine că mi se întâmplă aşa. Partea bună la imunoterapie este că după primele două injecţii şti exact ce te aşteaptă: ora la care încep reacţiile adverse, cum se manifestă, ce trebuie să faci ca să-ţi fie mai uşor şi atunci stai cuminte şi aştepţi să se termine. Dimineaţa mă simţeam ca şi cum aş fi luat cu o seară înainte un pumn de multivitamine, doar urmele înţepăturilor erau dovada tratamentului. Nu a fost uşor dar nici imposibil, dorinţa de a duce la capăt tratamentul pentru a rămâne în viaţă, încrederea în tratamentul prescis de profesor Or, familia, prietenii, credinţa în Dumnezeu, toate au făcut ca în acest moment eu să fiu în viaţă şi să vă împărtăşesc şi voua experienţa mea. Nu am destule cuvinte ca să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru mine, dar vă promit că voi face tot posibilul ca în restul vieţii să fiu un om care e conştient că a mai primit o şansă…

Beatrice Ionescu, Iulie 2018, imunoterapie

Mă numesc Ecaterina Rădoi, am 61 de ani și sunt din București. Într-un moment foarte dificil al existenței mele (mă aflam dupa o operație de gastrectomie partiala din cauza unui carcinom care a recidivat), am avut șansa de a fi recomandată clinicii American Medical Center. Prin amabilitatea directoarei pentru Romania a acestui Centru, d-șoara Roxana Cristea, care m-a și ajutat să întocmesc dosarul clinic, l-am cunoscut pe dl dr. Harry Lee More care s-a ocupat personal de deplasarea și internarea mea la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim și de întreaga logistica dinainte și de dupa operație. Le port o nemarginită recunoștință, au fost cu adevarat șansă vieții mele. De asemenea, datorez gratitudine minunatului chirurg Almogy Gidon care a realizat dificila intervenție – gastrectomie totală – și, mai ales, prof. dr. Reuven Or, care a avut bunătatea să-mi acorde atenție în timpul tratamentului, chiar și după intoarcerea în țară.

Către acești oameni se îndreaptă gândurile și mulțumirile mele, datorită lor mi-am putut păstra optimismul și încăa mă pot bucura de viața. Este reconfortant să vezi ca există oameni cărora le pasă de semenii lor, oamenii care sunt mereu gata să ofere sprijin și afecțiune.

Nu pot să trec cu vederea aspectele legate de Complexul Medical Hadassah din Ierusalim. Totul este impresionant: medici de înaltă calificare, asistente cu înalt grad de profesionalism, personal deosebit de cald și îndatoritor, saloane cu dotări de ultima generație, asistență pentru însoțitori și… o arhitectură prietenoasă, reconfortantă, propice recuperării psihice.

Vă mulțumesc!

Ecaterina Rădoi, Iulie 2018, imunoterapie

Numele meu este Benta Emanuela Andreea și vreau să vă împărtășesc experiența pe care am avut-o în colaborare cu Prof. Reuven Or și clinica AMC.

Eu am un diagnostic foarte rar, feocromocitom malign cu metastaze pulmonare, și nu prea există tratamente cu dovezi clare pentru diagnosticul meu. Căutând informații pe net, am găsit clinica din Haddasah (Prof. Or) și AMC (colaboratorii din România). Am hotărât să iau legătură cu ei și de la primul contact au fost foarte deschiși și prompți în răspunsuri. De fiecare dată, Prof. Reuven Or a căutat opțiuni terapeutice personalizate pentru mine, iar clinica AMC, prin reprezentanții ei, a mijlocit această întâlnire și mi-a oferit suportul de care aveam nevoie.

Va recomand să apelați la profesioniști, iar unii dintre aceștia sunt Prof. Or și clinica AMC.

Vă mulțumesc.

Emanuela Andreea Benta, Iulie 2018, imunoterapie
viorel-rotariu-testimonial-imunoterapie-amc

În mod fericit și cu totul intamplator [am aflat despre AMC si Hadassah]. Soțul meu a mers la Spitalul Muntenia din Pitești, cu care Spitalul Haddassah din Ierusalim are contract de colaborare și a avut marea șansă să fie consultat de Dl. Profesor Reuven Or.

În baza experienței noastre anterioare, calitatea serviciilor medicale oferite de Spitalul Haddassah este calitate de top; profesioniști desăvarșiti și oameni minunați. Din momentul întoarcerii în țară, contactul cu AMC a fost permanent și am primit suportul necesar ori de cate ori a fost nevoie. Relațiile interumane cu reprezentanții AMC au fost și sunt de excepție.

Suntem foarte multumiți de programul de Imunoterapie și monitorizare oferit de către profesorul Reuven OR, AMC și Muntenia. Am recomandat și altor pacienți programele de Imunoterapie – și  vom continua să o facem, cu toată răspunderea. Am reușit să intrăm în legătura cu AMC, Profesor Or și Haddassah într-un moment când ne pierdusem orice speranță, boala soțului meu fiind foarte avansată (din motive personale, soțul meu refuzând total tratamentul propus în țară). Întâlnirea cu Profesor Or și AMC a constituit minunea de care aveam nevoie.

Odata ajunși in Ierusalim la spitalul Haddassah, au inceput analize complete și complexe, în încercarea eliminarii tuturor suferințelor adiacente și pregătirii organismului pentru transplant. A fost o perioada extrem de grea datorită stării de sănătate a soțului meu, peste care ne-ar fi fost imposibil să trecem fără sprijinul și implicarea totală a Profesorului Or și a Dr. Harry Lee More și pentru asta le mulțumim din suflet.

Cristina Rotariu, soția lui Viorel Rotariu, Iulie 2018, imunoterapie
carmen-elena-tuta-testimonial-imunoterapie-amc

Viața mea se oprise parcă in loc. Simțeam durere, frustrare, revoltă. Eram un om marcat, diagnosticul mă copleșise. Senzații dureroase, sfâșiere lăuntrică. Zadarnic încercam să mă împac cu boala, s-o fac să nu mai apese pe umerii mei, s-o consider o parte din mine și atât.

La un an de la diagnostic, mi s-a recomandat să încep chimioterapia. Am considerat ca este un moment mult prea important ca sa nu cer și o a doua opinie medicală. Printr-o minune am reușit să aflu și să-l contactez pe dr. Harry Leemore de la American Medical Center. Inițial, i-am lasat un mesaj pe robotul telefonic. La câteva ore m-a sunat și mi-a cerut să-i trimit ultimele analize. În câteva zile, el și d-na Dir. Roxana Cristea mi-au pregătit dosarul și mi-au stabilit o primă consultație cu genialul prof. dr. Reuven Or. La această consultație am întâlnit-o și pe dr. Monica Toma, un om cu o adevarata vocație pentru profesia aleasă. Aceasta este ECHIPA. Dumnezeu mi i-a scos în cale pe Ei! Din momentul în care i-am întâlnit, m-am regăsit. Au știut să-mi dea liniște cu o mână întinsă, cu o privire, cu o îmbrățisare caldă.

Sunt mai oameni ca alți oameni pentru că îi simți alături de tine. Simți ca viața ta este prețuită și, simțind așa, ai mai multă putere. Neliniștea s-a transformat în speranță, în încredere … În urma tratamentului, după un an, analizele mele sunt aproape bune și am speranțe și mai mari! Datorita LOR mă simt o învingatoare!

Carmen Elena Tuță, Noiembrie 2018, imunoterapie
adrian-ciobanu-testimonial-turism-medical-israel-amc

În luna septembrie, anul trecut, am fost diagnosticat cu carcinom hepatic în stare avansată. Am început în ţară un tratament cu citostatice, însă starea mea se agrava pe zi ce trecea, iar tratamentul a fost înterupt din cauza analizelor care ieseau din ce în ce mai proaste. Atunci am avut marea şansă de a intra in legatură cu domnul Harry Lee More, reprezentant al American Medical Center,  care mi-a înlesnit vizita la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim. Acolo, l-am întâlnit pe dl. dr. Amichay Meirovitz,un profesionist desăvârşit şi un om deosebit care mi-a redat pe loc încrederea că vindecarea este posibilă. Din acel moment, am început din nou să sper, iar organismul meu, ajutat de tratamentul recomandat de domnul doctor, a reînceput să lupte.

Acum, dupa opt luni, mi-am recăpătat puterile, starea mea fizică este mult îmbunătăţită, analizele ies din ce în ce mai bune, iar cel mai important lucru este ca mi-a revenit pofta de viaţă. Pe tot parcursul acestor luni, am ţinut legătura cu dl. dr. care mi-a evaluat starea şi m-a indrumat. Ţin să le multumesc din suflet atât dl. dr. Meirovitz cât şi reprezentanţilor Clinicii care au dovedit multa implicare, disponibilitate, omenie şi profesionalism şi care, din punctul meu de vedere mi-au dat şansa la o noua viaţă.

Adrian Ciobanu, Noiembrie 2016

Doresc să vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul acordat. Am avut ocazia de a va cunoaște într-o perioada mai puțin placută pentru mine – din motivele medicale personale pe care le am sau le-am avut – și pe care dumneavoastră le cunoașteti, dar acest lucru s-a dovedit a fi benefic prin calitatea și importanța colaborării cu dvs. Oameni de calitate sunt mai rari în ziua de astazi, dar eu i-am gasit în persoanele doamnei Roxana Cristea și domnului Harry Lee More.

De asemenea, domnul Profesor Reuven Or este un om deosebit, nu numai ca medic, și spun acest lucru chiar dacă ne-am cunoscut foarte puțin, și mai ales din punct de vedere medical. Acest om tratează pe lângă afecțiuni și sufletul omului. Când l-am vazut prima dată m-am liniștit total și am simțit că totul va fi bine pentru mine. Asemenea oameni sunt rar de gasit dar și mai greu de păstrat în viața noastră căci timpul trece necruțător și noi o dată cu el. Să-i dea Dumnezeu sănătate și să ajute cât mai multe persoane.

Încă o dată vă adresez mii de mulțumiri, iar ceea ce faceți să faceți în continuare cu aceeași dăruire. Împreuna cu familia vă doresc multă sănătate.

Răducu Zăbava, Septembrie 2016
Cu mare plăcere și recunoștință pot să vorbesc despre Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim.  Am contactat echipa American Medical Center… ca o ultimă soluție pentru salvarea fiului meu în vârstă de 16 ani.  Fusese operat de tumoră malignă în tara și după un tratament de aproximativ 1 an, de chimioterapie, a făcut metastaze la plămâni.

Am facut o nouă operație la plămâni și prin intermediul American Medical Center am reușit să ajungem pentru tratament la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim. Am întâlnit aici o echipă de medici care ne-au primit și tratat cu foarte mare profesionalism, iar tratamentul a fost unul necunoscut la noi în țară.

Rezultatul a fost extraordinar, pentru că, deși șansele de supravietuire erau foarte mici, băiatul meu a terminat și liceul și facultatea și este acum sănătos – slavă Domnului. Mulțumiri din suflet d-lui dr. Harry Leemore și colaboratorilor săi de la American Medical Center București.

Cu stima și recunoștință,

Ștefan Pioara, Septembrie 2016
simona-boicea-testimonial-turism-medical-israel-amc

Bună! Numele meu este Boicea Ionela Simona, am 28 de ani și în urmă cu aproape 6 ani am fost diagnosticată cu boala Hodgkin (o formă de cancer al sângelui). Am urmat un tratament cu citostatice care mi-a instalat remisiunea. După cateva luni, din cauza unei mutații genetice și în urma unor investigații amanunțite, medicul meu curant mi-a stabilit un nou și crunt diagnostic: leucemie acută limfoblastică, iar după alt tratament cu citostatice care mi-a instalat remisiunea, mi-a spus ca singura mea șansa de vindecare este transplantul de celule stem efectuat în străinătate!

Am ajuns cu mama la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim și pot spune ca am făcut cea mai buna alegere! Îi multumesc Bunului Dumnezeu ca ne-a oferit această șansă, Clinicii American Medical Center care ne-a ajutat să ajungem acolo, medicilor și asistentelor Departamentului de transplant, care s-au implicat atât de mult, profesional cât și emoțional, iar acest lucru contează foarte mult în recuperarea fiecărui pacient. Am ajuns și la Mormântul Sfant, la Bethleem unde am simțit ceva de nedescris și știu că Dumnezeu mi-a ascultat ruga!

Astfel, după 4 luni și jumatate, ne-am întors acasă cu analizele foarte bune și o viață nouă.  Luna viitoare (n.r. martie 2016) împlinesc 4 ani de când am facut transplantul și acest lucru a fost posibil doar cu ajutorul Domnului și implicarea oamenilor cu suflet mare! Vă mulțumim tuturor!

Simona Boicea, Februarie 2016
stefan-florin-stefan-testimonial-turism-medical-israel-amc

Ștefănuț obosea foarte repede și era tot timpul răcit, palid, fără vlagă. Antibioticele pentru răceală nu-și mai făceau efectul și mi s-a părut ceva dubios. După mai multe vizite la medici, am aflat că lui Ștefănuț îi trebuia un transplant de celule stem (n.red. boala anemia Fanconi).

După 4 ani de tratamente în țară și care nu dădeau semne că ne vor duce spre vindecarea completă, am întâlnit o doamnă de la American Medical Centre care ne-a spus că există acest birou de turism medical la care trebuie să apelăm. Aici, în calitate de reprezentant oficial în exclusivitate al Spitalului Hadassah în România, ne-a ajutat să ne cazăm în Israel, ne-a oferit suport material și financiar pe parcusul a 9 luni cât a durat șederea noastră acolo.

N-am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru modul în care am fost tratați la Centrul Universitar Hadassah din Ierusalim. S-au comportat foarte frumos cu noi, asistentele, medicii ce i-au făcut transplantul și au avut grijă de Ștefănuț în perioada de recuperare. Spitalul este dotat cu toate utilitățile, tehnică performantă, este de o curățenie impecabilă, pe care în spitalele din România nu o întâlnești. Domnul doctor Reuven Or, directorul Departamentului de Transplant Celule Stem și Imunoterapie de la Hadassah, este un om cu o inimă mare și mâini de aur. Este recunoscut la nivel mondial ca unul din cei mai buni medici. Am stat în Israel 9 luni, timp în care s-a găsit donatorul, i-au făcut lui Ștefănuț operația apoi a urmat recuperarea. Vomita foarte mult, a fost foarte grea recuperarea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și a doamnei Carina Schuller din Germania, care i-a salvat viața lui Ștefănuț, și căreia îi mulțumesc foarte mult am reușit să trecem cu bine peste toate greutățile.

În noiembrie se fac 3 ani de când Ștefănuț a fost operat, se află în continuare sub supravegherea medicilor, mergem periodic la control, acum ia pastile doar, dar greul cel mare a trecut. Sunt foarte mulțumită de Spitalul Hadassah din Ierusalim unde condițiile, terapiile, personalul, aparatura, absolut tot, sunt la cele mai înalte nivel. Îmi doresc să mergem din nou acolo și să ne rugăm împreună cu Ștefănuț pentru cei care ne-au oferit această șansă. Să vizităm spitalul și să le spunem că Ștefănuț este bine. Este un spital de nota 10. Nu poate fi comparat cu un spital din România, atât ca tehnică, cât și ca personal.

Am îndrăgit Ierusalimul pentru că acolo sunt oameni cumsecade, profesioniști adevărați în meseria pe care o practică și vorbesc aici, în special de Spitalul Universitar Hadassah. Cine nu-și dorește să ajungă în Țara Sfântă? Dacă vom avea posibilitatea vom merge din nou, și vom trece în primul rând pe la medicii ce l-au tratat pe Ștefănuț. Sunt oameni pe care-i întâlnești și te marchează pe viață.

Laura Cristescu, mama lui Ștefan Florin Ștefan, Septembrie 2015
ana-maria-papuc-testimonial-turism-medical-israel-amc

Bună ziua, numele meu este Ana Maria, am 32 de ani și o viața obisnuită. Ceea ce este mai putin neobișnuit în ceea ce mă privește este faptul că acum 20 de ani mi-a fost dat un verdict implacabil: leucemie. Acest lucru în Romania aniilor ’90 sau chiar în România de astăzi înseamnă un singur lucru: condamnare la moarte.

Din fericire am avut o șansă și aceea șansă s-a numit Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim unde am ajuns în anul 1998 după ce medicii din România nu-mi mai dadeau nicio sanșă de supraviețuire. Dacă m-ar întreba cineva ce a însemnat Ierusalimul pentru mine, ce a insemnat Spitalul Universitar Hadassah, n-aș putea să spun decât un singur lucru: șansa mea la o nouă viață, la un nou început.

Am trăit în Ierusalim mai mult de un an și jumătate și pot spune că tot timpul petrecut acolo a însemnat o experiență unică. Este adevărat că întreaga procedură presupusă de un transplant medular este una foarte invazivă și foarte agresivă pentru cel care o experimentează, dar echipa medicala din cadrul Departamentului de Transplant Medular din cadrul Spitalului Universitar Hadassah a încercat tot timpul să mă ajute să trec peste momentele grele.

Medicii israelieni își făceau timpul necesar de a oferi toate explicațiile solicitate, de asemenea de a-ți răspunde la întrebările cele mai stupide, de a-ți înlătura temerile. Toate aceste lucruri sunt foarte importante pentru un bolnav care trece prin niște proceduri extrem de complicate, care experimentează o durere fizică foarte mare și vrea să știe care-i sunt șansele. Condițiile întâlnite în cadrul Spitatului Universitat Hadassah sunt unele extraordinare, si nu mă refer aici doar la aparatura medicală, personalul medicat, tratamentele oferite, ci la atmosfera primitoare, caldă și prietenoasă din cadrul spitalului.

De asemenea, oamenii pe care i-am întâlnit în Israel, m-au impresionat într-un mod plăcut, atitudinea lor fiind una foarte deschisă. Am primit ajutor moral și material din partea unor oameni care nu mă cunoșteau, care au fost impresionați de povestea mea, și care au simțit nevoia de a mă ajuta în mod necondiționat. Am legat prietenii cu niște oameni necunoscuți, cu care am ținut legatura în cei 13 ani care au trecut de atunci, și pe care ii simt alături ca și pe cei care îmi sunt foarte apropiați, părinții, familia mea. Faptul ca am ajuns la Spitalul Hadassah, a reprezentat o șansă în plus, deoarece faptul că m-am aflat în acest loc sfânt, locul unde a trăit Mântuitorul, mi-a oferit siguranța și certitudinea că voi trece cu bine peste tot și voi supraviețui, având șansa la o noua viață.

Am fost în Israel pentru a face un control și am avut șansa de a-l reîntâlni pe domnul profesor Or, care este în prezent conducătorul Departamentului de Transplant Medular, precum și alți doctori și asistenți medicali, dacă au făcut parte din echipa medicală care a contribuit la vindecarea mea. Domnul profesor Or colaborează cu American Medical Center, din România, centru medical care facilitează accesul pacienților la tratamentele medicale oferite de Spitalul Universitar Hadassah.

Am fost extrem de fericită să mă reîntorc în Ierusalim, să revăd vechi prieteni, sa le multumesc celor din Spitalul Hadassah pentru ceea ce au făcut pentru mine, să merg din nou la mormântul sfânt și să mulțumesc lui Dumnezeu pentru șansa oferită.

Ana Maria Papuc
danut-ilas-testimonial-turism-medical-israel-amc

În 2006, în urma unor investigații medicale, Dănuț al meu a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă cronică. Vestea a căzut ca o bombă peste sufletele noastre și singura speranța rămasese la Maica Domnului care nu ne-a uitat. Pe parcursul a 4 ani de zile, viața a devenit tot mai grea datorită faptului că soțul meu și-a pierdut locul de munca, a fost nevoit să se pensioneze, beneficiind acum de o pensie de 450 lei, copii creșteau, cerințele erau tot mai mari, iar salariul meu de învațătoare nu făcea fața la toate acestea.

Între timp Dănuț a urmat mai multe tratamente care nu au vindecat, dar spre bucuria noastră au ținut boala sub control…. până în anul 2010, cand analizele nu au iesit deloc așa cum ar fi trebuit, și domnul doctor de la Spitalul Clinic Colțea Bucuresti, în grija căruia se afla soțul meu, ne-a spus că singura speranță de viitor este realizarea unui transplant de maduvă în străinătate. Bineințeles că am început imediat demersurile necesare pentru întocmirea dosarului de transplant. Aceasta se întâmpla în luna mai 2010. Am simțit apoi din nou, ajutorul divin pentru că, după patru luni de zile, pe la sfarșitul lunii septembrie a aceluiași an am fost anuntați ca s-a gasit un donator compatibil sută la sută și transplantul se putea realiza în Israel. Ministerul Sanătății a aprobat banii necesari transplantului și pe cât de mare ne-a fost bucuria să aflam acest lucru, pe atât de mare ne era supărărea că Dănuț ar putea pierde această șansă la viata, datorită faptului că pe lângă acei bani trebuie să mai dispunem de înca 10 mii de euro. Aceasta, pentru că, dupa transplant, tratamentul de minim 3 luni, se face ambulatoriu și costul cazarii și alimentației este foarte mare.

Rugăciunile noastre către Maica Domnului au devenit și mai inverșunate și cu ajutorul familiei și a prietenilor am reușit să strângem suma de 8500 de euro.Ne-am pornit la drum cu gândul și speranța ca Măicuța Sfanta nu ne va lăsa și vom reuși să strângem suma necesară pe parcurs. Ne-a arătat încă o dată grija pe care o poartă față de noi și am gasit, în Israel, persoane cu suflet mare care ne-au ajutat cu gazda pana la internare, fără cost.

Timp de trei săptămani, soțul meu a facut multiple analize după care a fost internat. Spitalul Hadassah este un spital foarte mare, dotat atât cu echipamente performante cât și cu angajați profesioniști, oameni care cu zâmbetul pe buze făceau tot posibilul ca pacienții să se simtă cât mai bine. Chimioterapia făcută înainte de transplant a fost foarte agresivă. Transplantul a fost făcut pe data de 18 noiembrie 2010 și s-a realizat printr-o perfuzie. Perioada de recuperare a fost puțin mai dificilă, dar încetul cu încetul și cu multa vointă, organismul își revine la normal. Mișcarea este esențială și face ca măduva să fie pusa la treaba. În acest scop, Departamentul de Transplant Medular al Spitalului Hadassah deține și o sala de recreere în care poti face mișcare, poti urmări canalele TV, poți citi sau poți socializa. În ziua transplantului, soțul meu a ieșit din salon, după o pauză de trei saptamani, și a facut o tură de palier, spre bucuria tuturor asistenților și doctorilor care l-au văzut. După alte trei săptamani am fost externați și ne întorceam la spital doar pentru analize, o dată sau de două ori pe săptamana. Spun “ne” pentru că politica spitalului este ca pacientul nu trebuie să fie singur în aceste momente, ci are nevoie de ajutor atât fizic cât și moral.

Pentru cei care nu se descurcă cu limba engleza, folosită în comunicare între pacienti și personalul spitalului, sora Maria este acolo ca să te ajute. Sfaturile primite de la ea te ajută atât fizic, dar mai ales spiritual să treci peste perioada aceasta și să fii mai puternic.
Cele trei luni de tratament și recuperare au trecut foarte greu pentru ca ne era atat de dor de copii și de familie. Intâlnirile de la spital cu celelalte 7 perechi de români care erau acolo în același scop, în aceeași perioadă, ne bucurau pentru că ne făceam planuri de a pleca împreună spre casă, deși transplanturile au avut loc la interval de cel puțin o săptamână între ele. Era felul nostru de a ne bucura că am trecut peste, că suntem învingători. Părerea de rau este că nu am putut vizita acesta țară așa cum am fi vrut.

Acum, la un an și trei luni de la transplantul lui Dănuț, pot spune ca se simte foarte bine, este încrezător, dornic de a trai și de a iubi alături de familia pe care și-a format-o și care l-a susținut cât de mult s-a putut. Pentru viitor ne-am propus să mai facem o vizită Israelului, de data aceasta pentru a ne bucura de frumusețile și sfințenia locurilor. Am decis sa scriem și noi părerile proprii despre experiența traita, în speranța ca asta va da curaj și putere celor care au nevoie să meargă mai departe.

Irina Ilas, soția lui Dănuț Ilas
george-voicu-testimonial-turism-medical-israel-amc

Numele meu este Voicu George Bogdan și sunt tatăl unui baiețel în vârsta de 9 luni care în urma cu 4 luni a fost victima unui cumplit accident rutier și care in prezent are grave probleme neurologice. American Medical Center ne-a ajutat enorm și ne-a obtinut o programare la Clinica Hadassah din Israel și de asemenea s-a ocupat de cazarea și transportul pe toata perioada cât am fost în Israel. Pe data de 17 ianuare 2011 am plecat în Ierusalim, unde este situată Clinica Hadassah. Aici am găsit niște oameni uimitori și prietenoși, gata să ne ajute în încercarea de a vindeca băiețelul.

Întreg personalul de la Hadassah ne-a oferit servicii de înaltă calitate profesională și pe toata durata investigațiilor am fost permanenti informați la situatia și șansele de recuperare ale băiețelului, lucru ce ne-a dat multă încredere siguranță și speranță. O extraordinară experiență a fost aceea când am reușit să vizităm Biserica din Betleem, unde s-a npscut Iisus Hristos și de asemenea Mormântul sfant. Aceste locuri deosebite, unice in lume, ne-a umplut inimile de bucurie. Astfel am promis că ne vom intoarce, când băietelul se va însănătoși, pentru a vizita mai mult din aceasta țară superbă, Israel.

George Voicu
ion-alexe-testimonial-turism-medical-israel-amc

Numele meu este Alexe Ion, am 21 de ani și pot să spun că mă simt nemaipomenit dat fiind că acum 5 luni aveam leucemie limfoblastică acută de care am tot încercat să scap timp de aproape 2 ani.

Totul a decurs bine și la patru luni de la venirea în Israel am ajuns din nou acasă în România, respect indicațiile medicilor de la spitalul Fundeni ce mă monitorizează în țară și țin legătura cu toți pacienții români pe care i-am cunoscut la Hadassah și care m-au făcut să mă simt ca acasă.

Ion Alexe
elena-g-testimonial-turism-medical-israel-amc

Numele meu este Elena, am 23 de ani și acum aproximativ 2 ani de zile am fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută. Pot spune cu mândrie că am reușit să înving această boală necruțătoare. Pe 17 februarie am împlinit 1 an și 4 luni de la transplantul de celule stem pe care l-am facut în Israel la Spitalul Hadassah și pot spune că mă simt excelent.

În Israel am avut parte de o echipă de medici profesioniști și asistenți excelenți, niște oameni minunați care lucrează cu seriozitate, mereu cu zâmbetul pe buze și care iți dădeau o stare de liniște și de încredere și te ajutau să treci cu ușurință peste etapele transplantului și cu care păstrez legatura și în ziua de azi.

Elena G.
simion-catalin-george-testimonial-turism-medical-israel-amc

Mă numesc Cătălin George și am avut leucemie! Sunt tare fericit să spun acest lucru la trecut. Am câștigat bătălia cu demonul ascuns…

Pe data de 9 martie se va împlini un an de cand am făcut transplantul la spitalul Hadassah din Ierusalim. Acolo am primit a doua șansă la viață de la Dumnezeu. Am avut ocazia să fiu tratat de o echipă de doctori profesioniști, cu adevărat pregătiți să înfrunte boala aceasta necruțătoare, cancerul. Acum sunt acasă, am început serviciul, fac analizele o dată pe lună, și… sunt fericit!

Simion Cătălin George

Fetița mea Casiana Popovici s-a născut cu displazie de șold și a avut piciorul în ghips timp de aproape un an fără nici o îmbunătățire. În urma recomandărilor primite din partea medicului curant, în martie 2012 am ajuns în Israel la Hadassah. Am rămas cu o impresie foarte bună despre medicii din Israel.

În afara faptului că au o foarte bună pregătire clinică și dispun de aparatură performanta, există o bună comunicare medic-pacient, fiindu-ne explicate în detaliu intervenția chirurgicală și tratamentul pentru copilul meu. Tot personalul medical și auxiliar lucrează în echipă, fiecare îndeplinind atribuțiile sale pentru ca totul să funcționeze la parametri optimi în beneficiul pacientului. În urma operației, Casiana merge singură, având șansa unei vieți normale

Florin Popovici, tatăl Casianei

În urma unor analize am fost descoperită cu leucemie acută limfoblastică cu mutație genetică care predispune la recăderi precoce ale bolii. Singurul tratament curativ în cazul meu era transplantul medular. Dupa aprobarea dosarului am plecat la Spitalul Hadassah fiind internată în departamentul de Transplant Medular condus de Prof. Or.

Ceea ce m-a impresionat a fost că tratamentele din Israel sunt personalizate fiecărui pacient în funcție de condiția sa clinică. Am rămas cu cele mai bune impresii despre medicii din Israel și fiind medic mi-aș dori să efectuez câteva stagii de practică alături de cei care mi-au dat o noua șansă la viață.

Mihaela Plotogea, medic

Numele meu este Galatanu Neculina și anul trecut am fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică cronică. Dosarul, completarea căruia a durat aproximativ 5 luni de zile, a fost aprobat pentru Israel. Am făcut transplantul de maduvă la Spitalul Hadassah din Ierusalim. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera cu care am fost primită odată ce am ajuns acolo. Am avut parte de o echipă de medici profesioniști și asistenți minunați care au avut grijă de mine pe tot parcursul transplantului oferindu-mi încrederea deplină că totul o să fie bine. Transplantul a decurs foarte bine, fără complicații majore decât cele cunoscute ca reacții secundare la tratament. Profesorul Or fost foarte mulțumit de evoluția mea ca pacient.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, medicilor, asistenților de pe secția de transplant, care au avut grijă de mine și au făcut tot posibilul ca eu sa fiu bine, dar nu în ultimul rand și domnului Harry și măicuței Maria, care m-au ajutat foarte mult și mi-au ușurat șederea acolo. Mă consider norocoasă că am avut posibilitatea să mă tratez la un spital de specialitate și cunoscut drept unul dintre cele mai bune în toată lumea și mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor care m-au tratat că mi-au oferit o nouă viață.

Galatanu Neculina

Mă numesc Luiza Simona, am 37 de ani si in 2009 am fost diagnosticată cu aceasta boală crunta numită anemie aplastică severă, iar mai apoi aplazie medulară si trombocitopenie. De atunci am tot luptat ca să supraviețuiesc, am fost pe la diferiți medici și am făcut o gramadă de tratamente, dar în zadar. Mi s-a spus că pentru a supraviețui am nevoie de un transplant de maduvă.

În anul 2011 după aprobarea dosarului am plecat la Spitalul Hadassah. Deși rezultatele analizelor nu erau foarte bune, în urma tratamentului, starea mea s-a ameliorat și transplantul nu a mai fost necesar. Medicii, personalul medical auxiliar, modul de lucru cu pacientul au depășit asteptările mele. Deși la sosirea în Israel îmi pierdusem aproape orice speranță, modul în care s-a îmbunătățit starea mea m-a făcut să am din nou speranța unei vieți cât mai aproape de normal. Modul de organizare a spitalului și rapiditatea cu care se lucrează în beneficiul pacientului au contribuit decisiv la eficiența tratamentului.

Șansa mea unică a fost atunci când mi s-a aprobat dosarul la Spitalul Hadassah din Ierusalim. Ajunsă acolo, prima mea impresie despre spital a fost una foarte bună. Acolo am întâlnit oameni cumsecade, omenoși și minunați, mereu cu zambetul pe buze, care îmi ofereau o stare de încredere și liniște.

Medicii de acolo sunt excepționali, au fost mereu alături de mine pe parcursul tratamentului, iar Profesorul Or a fost foarte încântat de evoluția mea ca pacient. Am stat in Israel aproape 5 luni de zile, iar în momentul de față urmez tratament și mă simt mult mai bine. Am numai cuvinte de laudă atât pentru medicii de acolo, cât și despre spital, care este dotat cu aparatura de excepție, dar nu în ultimul rând despre domnul Harry și măicuța Maria care m-au ajutatat atât cu cazarea, cât și cu sfaturi, ușurându-mi șederea în Israel. Acum sunt în Romania, dar urmează să ajung la control peste cateva luni. Le sunt recunoscatoare tuturor care m-au ajutat și care mi-au oferit o nouă viață.

Luiza Simona Stoica

Pentru a ajunge la tratamentul de transplant de celule stem, în cazul leucemiilor și al altor afecțiuni hematologice, este necesar să cunoașteți mai întâi oamenii de mare omenie din American Medical Center – București, printre care directorul Harry Lee More, ce vă va îndruma și ajuta sa faceți cât mai repede demersurile pentru a ajunge la cea mai importantă clinică ce folosește proceduri și tehnici americane, Hadassah University Medical Center – Ierusalim.

In Israel veți întâlni adevărați profesioniști care operează în relația cu pacientul nu numai cu știința și tehnica, ci și cu sufletul. Aici pacientul este suveran, iar medicii sunt în slujba bolnavului. Asistența medicală este asigurată non-stop, la aceeași intensitate în fiecare oră din cele 24 ale zilei. Condițiile din clinică sunt excelente, iar atitudinea personalului este aceeași cu toți pacienții. Veți fi tratat în Departamentul Bone Marrow Transplantation, condus de o somitate mondială în hematologie și transplant Dr. Reuven Or. Nu voi mentiona alți medici, deoarece întreaga echipa este de excepție și nu doresc să nedreptațesc pe cineva.
Recomand cu încredere să vă adresați urgent Centrului Medical American – București, pentru a ajunge la Hadassah, iar în cazurile de leucemie, cât mai repede, pentru că orice întarziere nu este bună, această boala fiind foarte dificilă și cu reacții neașteptate.

Sabin Obogeanu

Medicina viitorului disponibilă în prezent

Nu ezita să ne contactezi ! Specialiștii American Medical Center îți vor răspunde la întrebări în cel mai scurt timp